vineri, 3 august 2012

Blatul



A fost un referendum, s-a terminat un referendum. A fost un mare circ, dar marele circ continuă. Curtea Constituţională a „invalidat” într-un fel referendumul. Deci cei peste opt milioane şi jumătate de români, printre care m-am numărat şi eu, români participanţi la referendum, am fost nişte fraieri, nulităţi nebăgate în seamă de politrucii deştepţi. Politruci pe care nu-i interesează decât bunăstarea şi interesele lor. Politruci ce calcă „tot ce mişcă-n ţara asta” cu bocancii lor puturoşi făcuţi din piele de câine insuficient tăbăcită.

Am urmărit cu interes comentariile făcute de o parte şi de alta. A fost cvorum, n-a fost cvorum. A fost corect, n-a fost corect. A fost boicotat, n-a fost boicotat. Cam astea erau concluziile fiecărei tabere. Un jurnalist a îndrăznit să spună direct: „a fost un blat”. Şi eu cred c-a fost un blat mizerabil făcut cu PDL-ul după modelul înţelegerii PNL-PDL din Alba şi alte judeţe în urma alegerilor locale. Atunci am votat cu USL împotriva PDL. Acum am spus un DA ferm pentru plecarea lui Băsescu din fruntea statului. Şi ce-am realizat? Nimic ! Asta pentru că şi într-un caz, şi în celălalt votul meu nu a contat, el nefiind băgat în seamă. În primul caz a fost anulat de înţelegerea PNL-PDL. În al doilea caz votul meu nu a contat pentru că evidenţa populaţiei este vraişte.

Până la urmă Curtea Constituţională a găsit o soluţie de compromis. Amânarea verdictului cu o lună, interval de timp în care trebuie revizuite şi reactualizate listele electorale. O acţiune nedorită de administraţiile locale şi centrale pentru că în urma ei se va vedea că populaţia României a scăzut şi ca atare trebuie să scadă şi numărul parlamentarilor, birocraţilor din administraţiile locale şi teritoriale şi al altor funcţionari de la diferite nivele, ba chiar şi a europarlamentarilor.

În condiţiile impuse de Curtea Constituţională Guvernul s-a grăbit să dea ordin prefecţilor să treacă urgent la verificarea listelor electorale şi actualizarea lor. Procurorii s-au grăbit şi ei să ia dosarele BEC la verificat pentru a se vedea câţi au votat de mai multe ori prin intermediul faimosului „traseism electoral”. Nu e rău. Hoţii să plătească şi proştii, dacă au fost, să tragă ponoasele.

Un lucru este clar. Nebunia va mai dura, după cum la fel de clar este că blatul s-a făcut. Cum se poate explica altfel că actualizarea listelor electorale nu s-a făcut din timp? De ce Serviciul de evidenţă a populaţiei aflat în subordinea primăriilor nu a furnizat datele necesare? De ce nu s-au confruntat datele cu cele aflate la Casa de sănătate şi Direcţia de statistică? De ce s-a cheltuit o mare grămadă de bani pentru procurarea de Softuri sofisticate care operează datele în câteva secunde şi scot automat morţii din liste? Pentru ce toate acestea?  Nu se pricep procesatorii de date să lucreze cu scule sofisticate sau nu sunt lăsaţi să opereze datele reale? Şi dacă un funcţionar sau altul nu este lăsat să opereze nişte date, acţiunea respectivă nu se numeşte blat? Că blatul respectiv poate fi încadrat şi juridic este cu totul şi cu totul altceva. Până una alta el a fost încadrat electoral. În beneficiul cui?

Într-un fel ştim cine beneficiază de el. Dar DE CE? Unde este democraţia? Minciuna stă din nou cu „regele” la masă? Marea majoritate a românilor s-a săturat de hăhăitul lui. De ce nu pleacă? Spunea că nu vrea să rămână la Cotroceni prin verdict la „masa verde”. Îi plăcea să se autointituleze „preşedinte jucător”, dar ce fel de jucător este când refuză competiţia la care este provocat şi fuge de lupta dreaptă?  Vrea să lupte doar folosind procedee nelegale şi lovituri date pe la spate? Până când toate acestea?

Mai sper încă să învingă dreptatea indiferent de partea cui se află.

10 comentarii:

  1. Un articol dur dar corect, probabil vei pierde cativa prieteni.
    Am fost o perioada bunicica politist comunitar si chiar intr-o pozitie "bunicica"!
    Politia Comunitara era "armata secreta" a primarului, amendam pnl-istii pentru ca puneau afise in locuri neaprobate iar noaptea agentii "nostri" rupeau afisele lor si lipeau afisele "noastre" inclusiv in locuri neamenajate!
    Minciuna sta cu regele la masa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu voi plânge după cei care-mi întorc spatele din motive politice.

      Ștergere
    2. abbilbal,
      nu esti singurul în... siuatia .... asta
      așa că vă las (ție și celor doi amici ai mei cam de-o vîrstă /minte cu mine, dar ei oleacă mai cuminți și mai înțepți )
      vă las, așadar, un zîmbet
      :)

      Ștergere
    3. Mulţumesc AnaMaria. În primul rând pentru vizită.

      Ștergere
  2. Speranta moare ultima!
    Sper si eu ,alaturi de tine,ca undeva,canda adevarul si dreptatea vor invinge.
    Zi frumoasa sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc. Suntem mulţi cei care sperăm să nvingă dreptatea şi adevărul. Depimde doar de partea cui sunt.

      Ștergere
  3. Liviu, ai scris foarte bine ceea ce ai scris aici. Si mie mi-e teama ca nu se va schimba mare lucru in listele acelea din motivul ca reprezentativitatea ar fi afectata. La fel ca tine vreau insa sa sper ca primeaza interesul tarii si nu interesele lor meschine, de politicieni. Si nici interesul celui mai murdar politician din tara asta. Care deja si-a pus in miscare masinaria. Vezi ce fac de azi-dimineata procurorii cu listele de la referendum.
    Dar am si o mare teama. Faptul ca in 40 de zile se pot intampla destule...de toate culorile.
    Vom trai si vom vedea...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc pentru aprecieri, mulţumesc pentru încurajări şi să dea Dumnezeu să fie bine pentru poporul care trăieşte în această ţară.

      Ștergere
  4. Bine zis, Liviu!
    Si eu ma tem ca totul a fost in van! :(
    Seara placuta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să sperăm (din nou) că ne temem degeaba.

      Ștergere

Citesc cu plăcere ce scrieţi. Mulţumesc