Timpul, eterna poveste

Articol scris pentru Blog Power 35
http://www.mostwantedblog.org/2012/08/12/blog-power-35/

Lider de opinie este Dana, care ne propune următoarea temă, pornind de la vorbele lui Garabet Ibrăileanu:

Se zice că timpul trece. Timpul nu trece niciodată. Noi trecem prin timp.

- fiecare percepe timpul în modul propriu; ce înseamnă timpul pentru tine?

- presupunând posibilă călătoria în timp, care este sensul pe care l-ai alege, trecut sau viitor?

- presupunând posibilă oprirea timpului, în ce moment te-ai opri? Pentru cât timp şi de ce?

Stau şi privesc ceasul. Îi ascult atent cântecul, un cântec ce m-a fascinat de mic copil. Atunci, în casa moşului „Lae” şi a bunii Iova, priveam un ceas de masă ce avea desenat pe cadran un cocoş ce cânta, după care a urmat un ceas de masă cu o locomotivă pe cadran. Uneori îmi puneam capul pe masă şi ascultam cântecul ceasului până adormeam.

Tic, tac, tic, tac îmi cânta ceasul şi timpul trecea. Trecea timpul şi eu înaintam prin el. Aşa au trecut de atunci mulţi ani. Îmi trebuie ceva timp pentru a-i număra.

Tic, tac, tic, tac. Mai am ceva timp de a umbla pe uliţele burgului meu „de tăte zâlele” şi voi profita din plin de el cu ajutorul pruncilor Ioana şi Daniel.

Cântecul ceasului redă scurgerea constantă a timpului care nu se grăbeşte şi nici nu încetineşte. Cu toate acestea uneori îmi făcea impresia că timpul zboară, iar alte ori că adormise pur şi simplu. Dar toate acestea erau simple iluzii. Iluzii trecătoare, cum trecător este şi timpul. Iluzii care uneori au rămas doar iluzii, iar alteori sau materializat în rezultate notabile.

Tic, tac, tic, tac îmi cântă ceasul în continuare. Este un ceas cu baterie. Timpul a trecut şi tehnica s-a perfecţionat. Dar ce este de fapt timpul pentru mine? Un cunoscut sau un necunoscut? Un cunoscut când privesc ceasul şi un necunoscut când privesc cerul? Da, pentru că atunci când privesc ceasul văd cum trec orele şi atunci când privesc cerul îmi dau seama de eternitatea care mă aşteaptă. E drum lung de la secundă la eternitate, dar un drum ce se străbate în mai puţin de o secundă. Tic, tac, tic, tac.

Deci, ce este timpul pentru mine? Păi, nimic. Şi asta pentru că timpul este o mare avere dar şi o mare sărăcie. Când contrastele sunt egale, ele se anulează reciproc şi devin nule. După cum o nulitate este şi viaţa când o trăieşti fără rost, fără sens şi fără să laşi ceva în urma ta. Ceva care să-ţi poarte amprentele în timp şi peste timp. Ce este timpul? Poate fi o pală de vânt ce trece peste burgul însorit. Poate fi o umbră lăsată de norul ce trece prin faţa sursei de lumină. Poate fi o undă hertziană ce poartă cu ea cântecul tic, tac, tic, tac. Acestea fiind spuse, ajung la concluzia că de fapt nu ştiu ce este timpul pentru mine. Ştiu dor că el trece peste mine şi eu prin el. Cu alte cuvinte este o mare necunoscută.

Necunoscutul timp are doar o singură direcţie de deplasare: înainte şi numai înainte. Orice altă presupunere nu este şi nu va fi posibilă. Acceptând presupunerea făcută de Dana ar însemna să mai străbat odată locuri cunoscute unde ştiu ce voi face şi cum voi proceda. Ori treaba asta nu mai prezintă niciun interes. Viaţa ar deveni monotonă şi plictisitoare. Acelaşi lucru se întâmplă şi când timpul se opreşte în loc şi bat pasul pe loc. Ori viaţa nu are decât o singură oprire când totul se va sfârşi pentru mine ca om şi va începe o nouă viaţă pentru mine ca spirit, când de fapt timpul nu se opri şi îşi va continua mersul înainte şi numai înainte la alte dimensiuni când mileniile vor deveni secunde şi clipe. Aceasta este o nouă perspectivă a mea asupra relativităţii timpului.

Alte articole:
- http://nymphtamine.blogspot.ro/2012/08/lista-calatorului.html
- http://suntfraiera.blogspot.ro/2012/08/confesiune.html
- http://colectie-stiinte.ro/archives/4259
- http://profunzimi.wordpress.com/2012/08/16/treceri/
- http://www.balantza.com/timpul-care-nu-i-al-meu/