Sacrificiul în opinia mea

Lavinia, cu articolul de aici http://radflorentina.wordpress.com , este câştigătoarea ediţiei cu nr. 24 din Blog Power şi pentru ediţia 25 propune ca temă:   

Sacrificiul – Dragostea nu înseamnă egoism, ci devotament şi sacrificiu. Înseamnă să te dăruieşti… Mai suntem noi în stare să renunţăm la noi? Sau suntem egocentrişti într-o lume egocentrică? Până unde mergem când iubim? Ce înseamnă cu adevărat sacrificiul? 

Vorbind despre sacrificiu, care este renunţarea voluntară la ceva pentru binele sau în interesul cuiva sau a ceva, gândul mă poartă spre „fratele” lui, nimeni altul decât ALTRUÍSM, care este atitudinea morală sau dispoziţia sufletească a celui care acţionează dezinteresat în favoarea altora. Nu vreau să mai prezint tema altruismului, agreată de unii ca mine dar neagreată de unii cărora nu le place ajutorul reciproc, şi ca atare voi vorbi doar despre SACRIFICIU. Nu de alta dar am trăit în „epoca generaţiilor de sacrifiu” când părinţii şi bunicii mei renunţau la multe „bunătăţi” pentru a le da copiilor să nu ştie şi ei ce-i „lipsa”.

Aşa am crescut şi am ajuns să fiu azi moş pentru prunci şi să iau locul moşilor mei. Aşa am ajuns să văd şi să cunosc pe viu dispariţia „generaţiilor de sacrificiu comuniste” şi apariţia „generaţiilor de sacrificiu capitaliste” unde copiii se uită cu jind la mărfurile alimentare din reclame pentru că în galantare nu se mai văd. De ce nu se mai văd în galantare că doar sunt destule mezeluri, produse lactate, dulciuri şi fructe exotice pe rafturi în magazinele mai mari sau mai mici? Păi pentru că sunt ascunse de ochii flămânzilor cu tot felul de reclame şi oamenii nu se mai uită la ele.

Dar sacrificiul nu este o renunţare prin constrângere ci o renunţare de bună voie. De aceea părinţii renunţă la multe bunătăţi pentru a le da cu tot dragul din DRAGOSTE copiilor „să nu simtă şi ei lipsa”. Dar ce ne facem când părinţii nu au la ce renunţa pentru că şomajul este în floare şi ca atare portofelele le sunt goale? Sunt produse din belşug dar nu sunt bani, spre deosebire de vremurile trecute când erau bani şi nu erau produse. Tot un drac la fel de negru şi nu au ce face decât să rabde copiii alături de părinţii lor ori să cerşească şi să trăiască din mila publică.

În astfel de condiţii mai putem spune că dragostea este devotament şi sacrificiu? Păi da, sigur că se poate spune şi treaba asta. Doar mai sunt şi oameni care au şi renunţă la multe plăceri de dragul partenerului de viaţă. Dar interesant este că acolo lipseşte cea mai de preţ comoară. COPIII. De ce? Pentru că la tinereţe nu-i vor că-i încurcă apoi, cu timpul, intervin alte complicaţii biologice. Şi uite aşa s-a născut  SACRIFICIUL SUPREM. Noi renunţăm la noi pentru că nu mai are cine urma după noi. Nu suntem egoişti, nu suntem nici egocentrişti dar nu avem pentru cine să ne dăruim căci Universul nu ne aparţine.

Şi uite aşa ajungem să răspundem la întrebarea: „Până unde mergem când iubim?” La această întrebare voi da cel mai simplu răspuns: De la masă la pat.

Ar mai fi ceva de spus? Cred că nimic. Fiecare cu modul lui de gândire este liber să spună ce vrea. Nefiind un literat nu-mi place să îmbrac viaţa în haine confecţionate din stofe delicate brodate cu aur şi înzorzonate cu diamante, perle ori alte pietre preţioase. O las aşa cum este şi arunc pe ea o pânză de cânepă să nu i se vadă goliciunea.


Alte screri pe aceeaşi temă:  Sacrificium, Dragostea e tot ce ramane!, Ti-as, Nu, Ecouri mute