Scrisoare către copilărie

imagine preluată de pe internet

Articol pentru Blog Power 27 http://www.mostwantedblog.org/2012/06/17/blog-power-27/

Cu alte cuvinte şi acesta participă la concursul cu tema "Scrisoare către...", temă propusă de Bianca

Deja un mijloc invechit de comunicare - scrisoarea. Pentru cine aș scrie câteva rânduri pe o pagină și despre ce ar fi? De dragoste? De mulțumire? De iertare? Ne putem exprima mai bine în scris?

Intrând din nou pe Blog Power pentru a vedea cine ce a mai scris la ediţia 27 am dat peste îndemnul Biancăi de a scrie IO ceva, orice, numai să scriu că tot scrisoare se cheamă. Mulţumesc Bianca, ai dreptate.

Deci, să scriu “carte” copilăriei. O copilărie frumoasă, trăită fără griji în Ciugud, un sat de lângă Alba Iulia.

Pentru a scrie această scrisoare am să mă plimb puţin pe uliţele satului de atunci. Un ţânc îmi iese în cale:

-         Noa serbus mă cochile, a cui eşti?

-         Sărumâna. Îs a lu moşu Lae.

-         Şi cum te cheamă?

-         Liviu.

Am vrut să-l mai întreb ceva şi n-am avut pe cine. Dispăruse. Era o mână de om, aşa cum este Bebele meu de acum, pe care-l vedeţi pe ici, pe colo pe blog. Parcă ar fi fraţi gemeni luaţi pe o altă scară a timpului.

Deci: Bună ziua copilărie. Ce repede ai trecut pe uliţa mea. Nici n-am avut vreme să bag de seamă când te-ai dus la vale, să vezi ce mai e prin sat. Ai mers ce ai mers şi negăsind cu cine să te joci ai plecat într-un sat vecin, care era foarte aproape de Ciugud, practic satele fiind despărţite de o vale. Acolo ai dat doar de un câine care a început să mârâie la tine. Nu ţi-a plăcut şi ai plecat mai departe. Poate să găseşti pe cineva cu care te-ai fi putut juca. O speranţă care nu s-a împlinit şi aşa te-ai trezit la marginea satului, dar în marginea cealaltă, nu cea vecină cu Ciugudul. Ţi-ai amintit că mergând înainte ajungi la Netuţa, o mătuşă. Nu ai ţinut seama că drumul e lung pentru că nu aveai noţiunea timpului şi spaţiului. Aveai doar vreo doi ani şi câteva luni. Nu aveai nici noţiunea pericolelor care ar fi putut apare. Ai mers doar înainte ştiind că trebuie s-o întâlneşti pe Netuţa.

Dar până să ajungi la ea, ai întâlnit un avion care se îndrepta spre tine. Tu îi spuneai „moroplan”. Aveai în minte poveştile care se spuneau despre „borbandamente” şi mai ştiai că dacă nu eşti cuminte te ia şi te duce aeroplanu’. Văzând că se apropie de tine acel avion ai început să plângi şi ai căutat o ascunzătoare. Numai că în jurul tău era doar câmp cultivat cu grâu. Singura soluţie a fost să te arunci pe burtă în holdă, fără să ţii seama că era mult prea mică deoarece era început de primăvară. Întâmplarea a făcut să dai peste un om care căra gunoi pe ogorul lui. Te-a întrebat al cui eşti şi după cum îţi era obiceiul ai răspuns: „a lu’ moşu Lae”. Te-a întrebat unde mergi şi ai răspuns: „la Netuţa”. Te-a mai întrebat dacă ştii unde stă Netuţa şi ai răspuns: „acolo”.  Atunci te-a urcat în car şi te-a dus într-acolo. Aţi ajuns la o ramificaţie a drumului şi acolo ţi-a spus: „Io merg pe aici, tu încotro?” Ai răspuns: „Acolo, la casa cu frăgar la poartă.” Te-a lăsat jos şi v-aţi despărţit.

Ajuns la destinaţie ai vrut să intri în curte şi n-ai putut. Uşa curţii era închisă. Ai căutat o soluţie să intri în curte şi te-ai gândit să te strecori pe sub poartă. Ai încercat în zadar. Ai reuşit să-ţi introduci capul în curte şi ai rămas zătonit. Nu mai puteai înainta, dar nici să te retragi. Ai început să plângi şi să strigi.

De la o vreme te-a auzit o vecină şi s-a dus să spună mătuşii şi unchiului tău că-i caută un cochil care plânge la ei sub poartă.  Norocul tău că erau acasă şi nu erau duşi la câmp. Au venit să vadă cine e şi au rămas înmărmuriţi văzându-te. Cu greu au reuşit să te scoată de sub poartă. În faţa lor apăru un miţiclon. Un omuleţ cu haine rupte, murdare de balegă, cu faţa plină de muci şi de brazde rezultate de la lacrimile care au curs peste colb. Au mai şi râs că nu s-au putut abţine de cum arătai.

A urmat apoi îmbăierea ta, curăţarea şi cârpirea hainelor, repararea încălţărilor prin coasere cu drot (sârmă) şi în final au trimis vorbă acasă să vină cineva după tine. Tu îţi mai aminteşti de tote astea? Eu nu le-am uitat.

Şi uite aşa, scriind copilăriei, m-a prins dorul de o a numită perioadă a vieţii mele când „o scrisoare de dor” era „rătăcită-ntr-un scrin de ani de zile” şi „peste file-ngălbenite se aşternea uitarea”. Dar să ascultăm această poveste cântată de Margareta Păslaru atunci când aveam... dar ce importanţă mai are când era?

http://www.youtube.com/embed/-6S0Y2qpI_0

Alte articole cu această temă: Prafuitele scrisori … ; Scrisoarea ingerului pazitor ; Scrisoarea ; Scrisoare Destinata Trecutului ; O ultima scrisoare ; Ti-as scrie... ; Drag prieten ; Scrisoare pentru tine ; Scrisoare pentru noi ; Draga... ;  Scrisoare din viitor