duminică, 26 august 2012
sâmbătă, 25 august 2012
vineri, 24 august 2012
joi, 23 august 2012
Podul
În curând va fi dat în exploatare podul de acces spre catedrale şi interiorul cetăţii iar circulaţia va fi deviată prin faţa Hotelului Cetate pentru a se putea finaliza şanţul pe partea vestică. Atunci cetatea va fi complet înconjurată de şanţuri.
miercuri, 22 august 2012
marți, 21 august 2012
luni, 20 august 2012
duminică, 19 august 2012
sâmbătă, 18 august 2012
vineri, 17 august 2012
joi, 16 august 2012
Noua locaţie
Vă mai amintiţi? Am mai vorbit despre "propritatea privadă" ce a pus stăpânire pe digul de la Mureş. Şi Nu oricum, ci cu o împrejmuire din plasă de sârmă. Inclusiv Mureşul este îngădit.
Stăpânii "proprităţii privade" sunt ingenioşi. Au găsit soluţii să atenţioneze cât mai bine limiele ei, dar oamenii nu se lasă intimidaţi şi au găsit soluţii să utilizeze pe maideparte proprietatea comunităţii: Mureşul.
Probabil "propritarul" are animale şi nu mai are pe unde le duce la Mureş căci digul este închis. Probabil sunt alţi proprietari de animale aflaţi în această situaţie şi atunci au găsit soluţia: Au schimbat locaţia taberei pentru animale şi prin urmare locul de trecere peste dig:
Ce contează că digul se degradează? Important este ca ei să-şi ducă animalele la Mureş. Şi asta sub pasarela care se degradează pe zi ce trece.
Aceasta este povestea în imagini a noii locaţii a taberei de vară folosită pentru animale. O poveste care arată şi nepăsarea celor care gospodăresc apele şi digurile de protecţie.
Cândva unii au cheltuit bani pentru a construi digul de protecţie al municipiului pentru ca Mureşul să nu mai ajungă în centrul oraşului Alba Iulia. Acum alţii îşi bat joc de munca celor dintâi. Şi asta pentru că ăia erau comunişti şi tot ce au făcut ei nu este bun. Bun este numai ce fac ăştia, democraţii. Chiar dacă ăştia nu mai fac nimic pentru comunitate.
miercuri, 15 august 2012
luni, 13 august 2012
Timpul, eterna poveste
Lider de opinie este Dana, care ne
propune următoarea temă, pornind de la vorbele lui Garabet Ibrăileanu:
Se zice că
timpul trece. Timpul nu trece niciodată. Noi trecem prin timp.
-
presupunând posibilă călătoria în timp, care este sensul pe care l-ai alege,
trecut sau viitor?
-
presupunând posibilă oprirea timpului, în ce moment te-ai opri? Pentru cât timp
şi de ce?
Stau şi privesc ceasul. Îi ascult atent
cântecul, un cântec ce m-a fascinat de mic copil. Atunci, în casa moşului „Lae”
şi a bunii Iova, priveam un ceas de masă ce avea desenat pe cadran un cocoş ce
cânta, după care a urmat un ceas de masă cu o locomotivă pe cadran. Uneori îmi
puneam capul pe masă şi ascultam cântecul ceasului până adormeam.
Tic, tac, tic, tac îmi cânta ceasul şi
timpul trecea. Trecea timpul şi eu înaintam prin el. Aşa au trecut de atunci
mulţi ani. Îmi trebuie ceva timp pentru a-i număra.
Tic, tac, tic, tac. Mai am ceva timp de a
umbla pe uliţele burgului meu „de tăte zâlele” şi voi profita din plin de el cu
ajutorul pruncilor Ioana şi Daniel.
Cântecul ceasului redă scurgerea constantă a
timpului care nu se grăbeşte şi nici nu încetineşte. Cu toate acestea uneori
îmi făcea impresia că timpul zboară, iar alte ori că adormise pur şi simplu.
Dar toate acestea erau simple iluzii. Iluzii trecătoare, cum trecător este şi
timpul. Iluzii care uneori au rămas doar iluzii, iar alteori sau materializat în
rezultate notabile.
Tic, tac, tic, tac îmi cântă ceasul în
continuare. Este un ceas cu baterie. Timpul a trecut şi tehnica s-a
perfecţionat. Dar ce este de fapt timpul pentru mine? Un cunoscut sau un
necunoscut? Un cunoscut când privesc ceasul şi un necunoscut când privesc
cerul? Da, pentru că atunci când privesc ceasul văd cum trec orele şi atunci
când privesc cerul îmi dau seama de eternitatea care mă aşteaptă. E drum lung
de la secundă la eternitate, dar un drum ce se străbate în mai puţin de o secundă.
Tic, tac, tic, tac.
Deci, ce este timpul pentru mine? Păi,
nimic. Şi asta pentru că timpul este o mare avere dar şi o mare sărăcie. Când
contrastele sunt egale, ele se anulează reciproc şi devin nule. După cum o
nulitate este şi viaţa când o trăieşti fără rost, fără sens şi fără să laşi
ceva în urma ta. Ceva care să-ţi poarte amprentele în timp şi peste timp. Ce
este timpul? Poate fi o pală de vânt ce trece peste burgul însorit. Poate fi o
umbră lăsată de norul ce trece prin faţa sursei de lumină. Poate fi o undă
hertziană ce poartă cu ea cântecul tic, tac, tic, tac. Acestea fiind spuse,
ajung la concluzia că de fapt nu ştiu ce este timpul pentru mine. Ştiu dor că
el trece peste mine şi eu prin el. Cu alte cuvinte este o mare necunoscută.
Necunoscutul timp are doar o singură
direcţie de deplasare: înainte şi numai înainte. Orice altă presupunere nu este
şi nu va fi posibilă. Acceptând presupunerea făcută de Dana ar însemna să mai
străbat odată locuri cunoscute unde ştiu ce voi face şi cum voi proceda. Ori
treaba asta nu mai prezintă niciun interes. Viaţa ar deveni monotonă şi
plictisitoare. Acelaşi lucru se întâmplă şi când timpul se opreşte în loc şi
bat pasul pe loc. Ori viaţa nu are decât o singură oprire când totul se va
sfârşi pentru mine ca om şi va începe o nouă viaţă pentru mine ca spirit, când
de fapt timpul nu se opri şi îşi va continua mersul înainte şi numai înainte la
alte dimensiuni când mileniile vor deveni secunde şi clipe. Aceasta este o nouă
perspectivă a mea asupra relativităţii timpului.
Alte articole:
- http://nymphtamine.blogspot.ro/2012/08/lista-calatorului.html
- http://suntfraiera.blogspot.ro/2012/08/confesiune.html
- http://colectie-stiinte.ro/archives/4259
- http://profunzimi.wordpress.com/2012/08/16/treceri/
- http://www.balantza.com/timpul-care-nu-i-al-meu/
Alte articole:
- http://nymphtamine.blogspot.ro/2012/08/lista-calatorului.html
- http://suntfraiera.blogspot.ro/2012/08/confesiune.html
- http://colectie-stiinte.ro/archives/4259
- http://profunzimi.wordpress.com/2012/08/16/treceri/
- http://www.balantza.com/timpul-care-nu-i-al-meu/
duminică, 12 august 2012
sâmbătă, 11 august 2012
vineri, 10 august 2012
Abonați-vă la:
Postări (Atom)